Incubarea ouălor de rata, un proiect de știința pentru copii, realizat de copii
top of page

Incubarea ouălor de rata, un proiect de știința pentru copii, realizat de copii


incubare rate

Primăvara, momentul ideal pentru proiectul pe care îl aveam de ceva vreme in minte. Cum noi preferam ouăle de rata, era neapărat important sa ne mărim efectivul de rățuște ouătoare.


Ratele sunt pasări ușor de crescut chiar si pentru un începător. Rezistente la boli, la vreme capricioasa, ale noastre au dormit iarna aceasta blânda, afara si nu pentru ca nu ar fi avut unde sa doarmă ci pentru ca așa si-au dorit ele. Nu au nevoie de țarcuri înalte, doar de un mic loc de scăldat.

Multi fermieri se plâng ca ele murdăresc apa si hrana dar cu hrănitori automate si adăpătorile UpToDate Farmer am eliminat si aceasta problema.

Prin urmare, „Incubarea ouălor de rata” a devenit proiectul copiilor. Primele cunoștințe reale de medicina aveau sa se contureze acum.

Am comandat pe Amazon un ovoscop pentru a le permite să urmărească evoluția, ouăle le-am comandat online iar incubatorul l-am cumpărat dintr-un magazin de bricolaj. M-a interesat doar măsurarea umidității si temperaturii, rotirea ouălor putea fi operata de copii, cu grija, un motiv in plus sa-i responsabilizez.


Responsabila de proiect a fost fetita cea mare, D, 12 ani. Am preferat sa opereze un singur copil pentru ca in general, atunci când sunt mai mulți, se lasă unul in sarcina celuilalt si la final lucrarea rămâne nefăcuta. I-am pus in mana manualul de instrucțiuni al incubatorului pe care l-a citit in întregime si a realizat un carnețel unde își nota taskurile zilnice si bifa pe măsura ce le opera.

Gata. Putem începe !

Cu oua fecundate si copii responsabili, nimic nu e mai simplu. In fapt toată treaba o face cloșca incubator, D doar a întors ouăle (3 ori/zi), a urmărit temperatura, umiditatea si evoluția la ovoscop.


La ovoscop se vad primele bătăi de inima, vasele de sânge, apoi, cum se conturează treptat bobocul. Au urmat 27 de zile de așteptare dar finalul a fost spectaculos.



Într-o dimineața, cu 3 zile înainte de Paști, au alergat copiii într-un suflet „mami, tati se aud zgomote din incubator, rățuștele au evadat !”.

Am sărit ca arși si ne-am plantat in fata incubatorului. Ouăle erau sparte dar nici un boboc nu avusese curajul sa facă primul pas. După câteva ore, si-a făcut apariția primul boboc de rata si in următoarele 24 de ore au ieșit toți.

Entuziasmul copiilor a fost maxim, cuvintele mele nu au puterea sa-l redea in toată grandoarea lui dar cel mai probabil își vor aminti toată viata lor de acest proiect care a adus atât de multa magie in viata lor. 20 de pufosenii colorate, papacioase si sănătoase!


Ce lecții învață copiii din acest proiect? 1. Ciclul de viata pornind de la un embrion; Ovoscopul a permis vizualizarea fiecărei etape de dezvoltare: bătăile inimii, formarea aripilor, a piciorușelor, capului, etc. 2. Răbdare – nimic valoros nu se obține peste noapte. E nevoie de răbdare si perseverenta; 3. Responsabilitate; 4. Pierdere – A avut 2 puișori perfect formați in ou dar care au murit înainte de a ieșii. Asumarea pierderii si acceptarea ei este o lecție importata de viata. 5. Sa nu spui niciodată „NU” la proiecte ce par dificile. Cu ambiție si perseverenta orice se poate realiza. Nu exista limite!


Atașez mai jos si materialele care au stat la baza lecției noastre: Aici evolutia la ovoscop a oului de rata, din prima zi pana la final


Proiectul pentru primăvara viitoare va fi, incubarea ouălor de către mama rata. Urmărirea comportamentului mamei, grija pentru oua, întoarcerea lor si menținerea la temperatura necesara. Si nu in ultimul rand, relatia dintre boboci si mama rata.




WhatsApp%20Image%202020-04-17%20at%2015.

UpToDate Farmer

Hranitori cu autoservire.
Viitoarea generatie de hranitori si adapatori pentru ferme !

Hranitoare pasari, hranitoare pasari salbatice, hranitori automate pasari, adapatoare pasari, adapatori automate pasari

bottom of page